Fotografie lipta de gard si de minte

Exista o suta de motive pentru care fotografiile sunt fascinante, oricum ar fi realizate si oricare ar fi autorul ei: profesionist, amator sau bunica. Dar o fotografie reusita este o imagine care te face sa rosesti te invidie pentru ca nu esti autorul ei sau cel putin pentru ca nu ai fost acolo.

Expozitia “Mediafax Foto - Best of 2006″ cuprinde 50 dintre cele mai reusite fotografii de presa realizate de fotojurnalistii si colaboratorii sai de-a lungul anului trecut. Fotografiile reflecta evenimente de presa de anul trecut si fragmente uluitoare de viata. Lucrarile vor fi expuse pe gardul Muzeului National de Arta al Romaniei (MNaR), dinspre Calea Victoriei, pana sambata, 4 August.

O alta expozitie care merita vizitata este “Sancrai” mai ales pentru ca vorba aia e“one click away” pe site-ul www.fotografa.ro, in perioada 23 Iulie si 1 septembrie. Unul dintre artisti este Alin Popescu, micutul Picasso-fotograf, castigatorul marelui premiu la concursul “Microsoft Future Pro Photographer”.

Subiectul celor mai multe fotografii este simplu calul, dar chiar daca nu esti un fan al acestor animale sau un zoofil sigur vei fi impresionat de ipostazele originale surprinse de catre cei 12 artisti.

Sun Quest

Pentru ca nu am mai fost demult cu trenul si pentru ca e vara mi-am amintit cu nostalgie prima mea experienta cu unul din Trenurile Soarelui.

Pe peronul cu ganduri de vacanta stateam eu cu un bilet pe care scria Bucuresti-Constanta, ora de plecare 12:30, vagonul 12 (???) locul 123B. Eu, rucsacul din spate, pungile pline cu reviste, mancarea de la MC si chestiile nefolositoare ne plimbam dezorientati pe peronuri cu 2 minute inainte de plecarea trenului. La linia 11 un tramvai numit soare, cu doua vagoane. Pe biletul meu scria vagonul 12. Indignata intreb un om care parea oleaca mai ascutit la minte decat mine care imi explica ca nu e 12 ci e 1B si ca trebuie sa privesc din alt unghi. Mi-a venit in minte imaginea aia de la inceputul cartii Micul Print, o imagine cu o palarie si undeva in dreptul ei scria ca un copil ar putea vedea in locul palariei un sarpe care a inghitit un elefant. M-am simtit un copil cu o imaginatie bogata, care credea ca Trenul Soarelui are 12 vagoane si ce-i drept speram in taina ca acest tren ma va duce catre Soare. Intr-un final am ajuns la locul meu care era la fumatori. In sfarsit un lucru bun ”dai un ban dar stii ca face”.

In fata mea o fata si-a aprins numaidecat tigarea se uita la mine si la picioarele mele. Imi face un semn ce insemna sa imi dau piciorul la o parte dar eu nu inteleg si ea se apropie cu mana de picioarele mele. Ma gandesc din nou “dau un ban, dar stiu ca face”. Nu stiu cum sa reactionez iar ea cu mult sictir trage de un sertarel secret din scaunul meu si apare o scrumiera. Mult fum chiar si pentru un fumator.

3 tigari si nici nu am plecat din gara. Ma gandesc daca eu nu fumez nu o sa sudeze nici ea tigarile. Ghicindu-mi gandurile se uita la mine si imi spune ”sunt foarte stresata, de aia fumez asa mult. E prima oara cand plec singura la mare. Mi-e putin teama”. Incerc un setiment de mila pentru ea dar oricum nu vreau sa se aciueze pe langa mine. Ii spun sec “Si eu fumez, stai linistita”.

Aflu de Elvetia, de studiile ei de acolo, de vacanta ei si apoi totul s-a transformat in bla bla bla bla. Ma retrag la toaleta. In fata ei coada. Cateva insotitoare de bord care fac cafea si ceai langa WC zambesc politicos “va rog nu aruncati hartii in WC”. Dupa 15 minute vine si randul meu. Cabina se deschide apasand pe un buton si dintr-o data m-am simtit Alice in Tara Minunilor. Genul de toaleta unde nu stii cum se trage apa, cum deschizi apa la chiuveta, ce buton trebuie sa apesi sa apara hartia igienica, sapunul lichid, sandwich-urile. Stiam un singur lucru “nu trebuie sa arunc hartia in WC”. Intr-un tarziu am gasit toate cheitele care deschideau usile si sipetele cu aur si sper ca am facut-o in ordinea corecta. Cel mai interesant la WC-quest mi s-a parut sistemul de tras apa. Puteai sa vezi exact cata apa, cola sau bere ai baut in ultima ora. Era ca si cum faceai intr-un recipient apoi apasai un buton si o forta necunoscuta era declansata si absorbea tot. Eu insa am uitat sa nu arunc hartia in WC. Nu mai era cale de intoarcere. M-am gandit sa bag mana in WC si sa o iau. Pana sa iau decizia s-a pornit alarma. Insotitoarele de bord au anuntat prin statie paznicii: “un infractor in WC! repet avem un infractor in WC! poate avea arma!”. Au deschis usa cu forta, m-au scos afara (fara sa ma spal pe maini) si m-au aruncat din tren in timp ce mergea. Game over!

M-am intors la locul meu, am mai luat o bere si m-am uitat la femeia din fata mea: “Eu am mai plecat singura la mare, de aia beau.”

Ja kere coliba

* Un lot de 99 de ţigani din Bihor a fost „evacuat”, miercuri, pe calea aerului, din Dublin. Operaţiunea i-a costat pe irlandezi 200.000 de euro. Evacuaţii strâng bani de întoarcere.
* 220 de ţigani ajunşi în Irlanda după aderarea României au depus cereri de azil politic!
* Ţiganii din Bihor au încercat să-i înduioşeze pe irlandezi, spunând că în ţară locuiesc în condiţii de mizerie. Primarul comunei bihorene Tileagd a declarat că unii dintre ţiganii „irlandezi” au în sat chiar case cu etaj. (sursa: Gandul)


Praemonitus, praemunitus
Piranda s-a trezit mai devreme decat de obicei. Si-a sters transpiratia de pe frunte si o data cu ea a incercat sa alunge si amintirea obsedanta a cosmarului. Iese din cortul amplasat in mijlocul parcului Phoenix din Dublin si se duce sa se spele in fantana. Gandurile negre nu ii dadeau deloc pace si ar fi vrut ca apa aceea rece de dimineata sa ii stearga toate cutele adanc crestate in frunte.
Dupa baie s-a imbracat si s-a dus glont catre niste tineri ce se plimbau pe o alee “Io is veri pur nid mani. Pliz. Uan paund.”. Tinerii au grabit pasul si au lasat-o pe piranda singura si nemangaiata. Patimasa cicolatie priveste in urma lor, crestand a zecea cuta pe frunte“Chiaules bulan manhatas banii tai irlandilor”. Se intoarce catre cort la fel de innodata in ganduri si mai dezamgita decat inainte.

-Tigane, scoal ca am ceva sa taclez cu tine.

Barbatu maroniu din cort mijeste ochii si crapa o gaura sub nas, lasand sa iasa putoarea acumulata in timpul notii .

-Pias boca, pirando nu vezi ca dormim.
-Vreau sa vorbesc cu tine. Hauardemo!
-Fa, vreau sa dorm , hans morocan

Suparat tiganu iese din cort lasand mai mult loc celor 10 tuciurii pliati ergonomic in cort, ramasi sa viseze mai departe la turnulete, portofele si Copilul Minune.
-Ce-i fa? N-ai somn du-te si spala parbrize sau taie-ti un deget si cerseste.
- Ja tu miskirda. Am avut un vis din ala. M-am trezit si nu am mai putut dormi.
-Du-te fah si produ noaptea ca sa ai somn.
Piranda adauga a unsprezecea cuta pe frunte.
-Se facea ca au venit politistii si ne-au luat gramada, ne-au luat tot ce am manglit in lunile astea pe aici si pe urma ne-au expulzat.
-Pirando esti proasta. Nu ne trimit astia acasa. Daca ne prind, cerem azil politic. Spunem ca romanii ne trateaza prost, ca ne fura tot timpul fiarele din curte si nu ne lasa si pe noi sa castigam un ban cinstit.
-Io zic doar ce am visat. Poate ar fi mai bine sa plecam. Hai sa ne mutam in "lodra". O luam de la inceput.
-Pirando, aici am un nume, am oamenii mei, locurile mele de unde pot sparli, nu putem da cu piciorul la tot.
-Lasa ca ne descurcam noi cum ne-am descurcat intotdeauna, doar nu om muri.

-Fa, lasa cum zic eu ca zic bine. Cerem azil politic si ne facem un cort mai mare si ne extindem. Chemam si pe fratitu si pe sorta
A doisprezecea cuta: .
-Visele nu minte.

Tiganu se baga din nou in cort si o lasa pe Piranda cu cele doisprezece cute ale ei si cu lacrimi pe fata. Sopti incet ca pentru ea “mai bejau” si se repezi catre alti trecatori. “Mani, mani, mani, mani, paund, pur, pur”. Soarele era deja sus pe cer iar piranda nu castigase decat trei cute.

Cand soarele ajunse la miaza-zi cortul deja disparuse iar pe un copac din apropiere erau scrijelite niste cuvinte in latina pentru Guta si Salam “Praemonitus, praemunitus (trad: Prevenit inseamna Pregatit)”


ja kere coliba – du-te acasa
mai bejau = bine
hauardemo=haide
restul se inteleg din context

Perlele pseudo creativilor (Murdarirea este buna)

Am vazut ca a avut succes postul meu cu reclamele, toata lumea a vrut sa fie creativa (inclusiv eu) si a vrut sa isi etaleze calitatile de copywriter nedescoperit si nenascut (sau renascut) asa ca voi continua pe aceasta tema. Am gast pe net un concurs organizat de iqads (eu cred ca de fapt e mana Leo Burnett sau nasul Leo Burnett aici). Ideea concursului nu-i rea: promoveaza si incurajeaza publicitatea necoventionala. Chestia asta imi miroase mai degraba a campanie sociala pentru bietele branduri locale care au avut parte numai de invechita publicitate conventionala.

Concursul se adreseaza in special celor care au cantat slogane la dus dar si celor care au cantat live. Castigatorii vor avea parte de un premiu material infim dar compensat cu reputatia dobandita in urma unei expozitii in “La Motoare”. In proiect sunt de asemenea implicati si agentii de publicitate si brand manageri ceea ce pare un lucru de mare angajament. Nu, nu vor sa fure idei. Vor sa educe publicul, agentiile de publicitate si viitori copii minune ai industriei. Si chiar daca ar fura copiii ar trebui sa se simta bine si sa realizeze ca de unde a venit o idee buna or sa mai vina si alte sute idei la fel de bune.

Pana aici suna bine. M-am apucat sa citesc cu mult entuziasm propunerile pionierilor pe care aceasta societate a brandurilor se bazeaza ca ii va schimba destinul si nu stiam daca sa rad sau sa ma intristez fiindca eu chiar tin la brandurile noastre (care or fi alea) si vreau sa le fie bine. Nu am avut rabdare sa citesc mai mult de 30 asa ca nu pot afirma cu tarie daca exista speranta sau nu. Majoritatea oricum nu au inteles ce inseamna publicitate neconventionala cu toate ca li s-a explicat clar ca vor avea ca mediu terasa La Motoare cu totate bogatiile ei: WC, bar, scari, hot, lift, scaune, mese etc. Cand au propus spoturi probabil se gandeau la mici scenete jucate acolo pe terasa. Nu mai pun ca ideile nu se pupa deloc cu personaltatea brandului. Dar “think out of the box” poate fi inteles si ca “think way out of the brand box.”

Perlele:
Pentru Coca Cola Light - “un gust care ma priveste”: Cutii nebranduite, gri sau albe. Daca sunt multe se observa…

Problema asta ne priveste pe noi toti

Cateva banci subrede pe terasa. primul care se aseaza cade cu banca. cel mai destept cedeaza. citeste cotidianul si fii mai destept ca banca!

Catavencu sigur se aseaza pe aia buna…

In lift sa fie postat un print, cu urmatorul mesaj: "Avertisment! Inainte de a va bloca in lift, cereti permisiunea domnisoarelor care va insotesc. Exceptie: barbatii care folosesc AXE."

Numai sa nu ma blochez cu tine ca tare m-as plictisi

"Vine un tip intr-un club(local whatever) isi ia o bere blonda si un coniac. Soarbe cu pasiune insa cand ajunge la jumatatea sticlei apare o femeie blonda si ii trage o palma puternica apoi ii striga tipului: Nu ti-e rusine ma!!!? Apoi pleaca val vartej cum a si venit. (bine , aici se poate regiza in diferite feluri). Apoi un ecran negru cu berea in centru si textul (sau mai bine vocea) : Berea e facuta sa fie consumata singura.Tocmai d'aia ne plac blondele geloase."

Studiile arata ca 85% dintre barbati prefera blondele geloase

AXE- Un tip deloc atractiv incearca in disperare sa gaseasca deodorantul care va face toate femeile sa intoarca capul dupa el. Intra intr-un magazin transpirat tot si incepe a proba toate deodorantele existente acolo. La un moment dat vine o femeie superba urmata de cativa barbati ce
carau baloti de Axe in magazin. " Take it easy, baby…..Take it easy!", ii zice femeia si ii intinde deodorantul Axe . Axe, creat pentru barbati, adorat de femei

Asta se potriveste mai bine la hartie igienica.

Mesele acoperite cu fete de masa albe (textil sau hartie, carton..) iar in centru un print, gen poza, cu: “soimul patriei”, “pionierul”, sticla de lapte cu gura lata, nea Ceasca, un cret cu paru’ mare si pantaloni evazati, o dacie 1100, o clasa de scoala cu tabloul lui Ceasca pe perete..chestii de genu’ asta. Si deasupra pozei sau intro parte mesajul: “Cei mai frumosi ani”

Poate pentru tine au fost cei mai frumosi ani fiindca tactu avea frigider si plapuma de inginer.

Pentru TABU - “Cea mai curajoasa revista pentru femei”:
Se da o revista unei tipe de la fiecare masa si in ea o “macheta” de carton pe care daca o aduci in dreptul ochilor si o suprapui peste un barbat din fata ta de la o anumita distanta te bufneste rasul pentru ca acea macheta consta intrun corp de barbat foarte paros (si fata va fi a unuia de pe terasa) sau un piept de barbat cu sutien sau sani sau orice “corp” de origine feminina.

Pe mine deja ma bufneste rasul….

Si cam asta a fost singurul ok:
In toaleta, pe clanta usii un tag “OCUPAT. OMO. Murdarirea este buna”

Fie ca cel ma bun sa castige!

Nu toate vacile sunt la fel

Pentru ca am tot vorbit si planuit lansarea unui nou produs pe piata: "Laptele magic", m-am gandit sa analizez mai mult cum comunica concurenta.

O sa incep cu cea care imi place cel mai mult, cu campania de la Fulga, mi se pare geniala, bine targetata, strategie buna si ideea cu vacuta care e vaca mi se pare ca prinde foarte bine. Genul de fraza care ramane in memoria publicului si devine o expresie folosita in mod obsedant de mai toata lumea. La fel cum s-a intamplat cu : “Laser frate!”, “Las-o ma la punctul mort” “Scump doamna, scump. Dincolo era mai ieftin”. Probabil astea vor fi genul de reclame care vor ramane in istorie, peste cativa ani cand publicitatea autohtona va evolua “ca la ei”, o sa ne amintim de reclamele astea asa cum ne amintim acum de primele reclame de dupa ‘90 cu Tecul sau cu “V-am prins vrajitoarelor”. Oricum Fulga imi pare un laptic prietenos, amuzant, inocent, dulcic, stupid. O imagine buna.

Nici campania Brenac nu-i de aruncat cu toate ca laptele ala chiar are probleme, mereu l-am gasit stricat si amarat pe rafturi. Am inteles ca au avut o problema tehnica cu procesele de ambalare, pasteurizare iar acum se relanseaza cu o imagine si cu o promisiune noua “Lapte proaspat, Brenac”. Bine ca nu au facut si ei greseala ca cei de la Mc Donalds care au folosit ca headline “In sfarsit o cafea buna” ca si cum pana atunci ti-ar fi dat sa bei un pisat. Si chiar asta era adevarul.

Ar fi fost penibil pentru Brenac dar foarte onest sa vina cu “De data asta e proaspat”. Asa ca au exploatat ideea destul de clasica cu produsul "X" care este cea mai la indemana solutie. Ca si cum mi-ar fi peste mana sa iau Fulga, Zuzu, Milli sau chiar “lapte de taran”. In fine trecand peste strategia care este corecta dar banala, creatia este buna. Vacuta aia plimbata prin apartament sau pe afara ca un catelus imi este foarte simpatica. Chiar ma gandeam sa imi iau si eu o vaca ca animal de companie. Mai ales acum ca e ieftina, doar 3 miloane una. Deci acum avem doua vacute prietenoase Fulga si Brenac dar vacuta Brenac mai sare in fata cu cateva calitati: devotament, supunere, onestitate.

De Milli chiar nu stiu sa zic, ma uimeste: un produs bun, un ambalaj inovativ si eficient dar au avut la un moment dat un spot ca nuca in perete. Nici nu am inteles ce vroiau sa comunice. Se facea ca era un nenea rau care mergea cu o cagula pe fata pe o muzica terifianta de filme de groaza de mana a treia care iti crea un disconfort psihic. Iar pe la al treilea cadru aflai de fapt ca nenea nu e rau fiindca e un copil pe acolo.

In primul rand : nu mi-a demonstrat nimic cu prezenta copilului, omu putea foarte bine sa fie un pedofil. Nu scria nicaieri ca era tasu, probabil daca striga copilul “tata” as fi inteles ca era vorba de un om care are un copil. In al doilea rand: un om care are copil poate sa fie foarte bine si criminal in serie. In al treilea rand: ce legatura au toate astea cu un lapte???? Ideea parca era ceva cu “aparentele inseala” dar tot nu pot lega asta cu un lapte.

Acum merg pe o alta alee cu campania “Primul strop de grija” si ajuta taranii sa produca lapte mai bun oferind aparate de muls si alte ustensile de ale laptarilor profesionisti. Eh de data asta chiar e o alta Marie si cu alta palarie! Nu are nici in clin nici in maneca cu bulibaseala aia care o comunicau inainte cu pedofilul-tata-criminal in serie. Asta de acum e chiar ingenioasa. Si chair ma indoiesc ca ofera aparatele alea de muls din generozitate, de fapt Mileii vor sa exploateze cumva preferinta bolnava a oamenilor pentru “laptele si ouale de taran” care sunt cele mai bune si proaspete si sa se asocieze Mileste cu imaginea acestor bravi tarani. Nu e o minciuna, chiar e “lapte de taran”. Ar trebui sa stie o data tot poporul ca si laptele frumos ambalat din magazine este tot de la micii intreprinzatori taranii, nu e produs de un inginer din fabrica.

Spotul e destul de lacrimogen (gen Surprize, Surprize, Iarta-ma) cu un taran care a muncit pe rupte pentru bunica lui bolnava si a fost crescator de vite iar Milli il va ajuta sa scoata un lapte proaspat powered by Taran.

Si la final un esec kitschos : laptele Bunna. Nici nu are rost sa mai zic ceva de nume care in afara ca are doua avantaje ca e scurt si usor de retinut nu mai are nimic bunn. E penibil, manelist, kitschulist, analfabet. Oricum la numele asta imi imaginez o papusa gonflabila.
Insa numele ca numele dar ambalajul este de-a dreptul strigator la ceruri:

Bunna e o vaca mutant al carui tata a fost Dalmatian, acum ramasa fara bani a ajuns sa se prostitueze aratandu-si ugerul prin magazinele de noapte.

Sa zicem ca in target sunt barbatii obsedati sexual, tiristii, tractoristii, instalatorii si atunci probabil nu e asa o idee rea (dar tare mi-e teama ca sunt copiii si mamele).

Ar putea sa o foloseasca si pe Laura Andresan in campania asta. Pacat insa ca nu mai pot folosi fraza “Ce vaca sunt”, e luata de Fulga.

Unchiul lui Cioaca Potter tot mai mulge vaca

Un om avea o vaca. Era fericit. Vaca avea lapte, iar omu facea branza. Dar vaca la un moment dat s-a imbolnavit si tragea sa moara. Potter s-a intristat gandindu-se ca o sa ramaie singur si fara branza. Asa ca s-a gandit sa isi trimita nepotul, Cioaca in cautarea leacului miraculos. Cioaca, era un baiat inzestrat cu puteri supranaturale. Putea oricand cu doua picioare de vaca sa inchege apa sau sa alunge norii de deasupra satului. Asa ca pleca increzator in cautarea leacului. Merse el ce merse pana dadu de un pasaroi mare care avea in cioc o scrisoare. Cioaca lua scrisoarea si ramase uimit la cele ce-i fusese dat ochilor sa vada: “Buna ziua, suntem de la o scoala de Vrajitorie. Tu esti un vrajitor. Parintii tai au fost omorati de Drac Vader. Esti singurul supravietuitor. Te asteptam la noi pe strada Popa Soare “.

Cioaca ramase uimit. Isi reveni imediat, prepara pe loc o piftie si se culca. A doua zi porni catre Scoala de Vrajitori, curios sa afle cine dracu e Drac Vader. Ajuns la scoala intalneste alti vrajitori si devin prieteni si ii invata ce inseamna o piftie a la romani. Insa pericolul nu intarzie sa apara. Drac Vader incearca sa il omoare dar nu reuseste. Cioaca cu abilitatea sa de a incropi cate o piftie, cand nu te astepti invinge vrajitorul cel rau. Tot aruncand cu piftie in Vader, acesta se transforma in vaca. Cioaca lua vaca si o duse unchiului sau. Acesta fericit uita de vaca cea bolnava si o inlocui cu cea noua. Si vrajitorul a devenit astfel o vaca de muls.

Caldura si frustarea m-au condus catre aceasta valoroasa creatie. Ma gandesc cat de usor ai putea crea povesti din astea fantastice. Cate ai mai putea inventa. Cat ai putea sa te inspiri din traditiile, cultura si bestiarul romanesc si sa ajungi sa iti vinzi cartea in 8.3 milioane de exemplare pe zi. Iar apoi sa faci un film pe baza acestei carti si sa castigi 32.2 milioane de dolari. Scoti cartea dupa carte, film dupa film, continui cu Cioaca care da de mai multe necazuri cand vaca la orgine un Drac Vader isi recapata puterile si ajutata de un cocos reuseste sa gaseasca formula magica de retransformare. Iar apoi Cioaca iar invinge dar Drac Vader iar se intoarce mai puternic ca oricand, dar si Cioaca invata mai multe trucuri decat ala cu piftia (de ex supa instant) si il doboara iar pe neica Vader, acesta iar se trezeste dar moare subit. Insa fisu Vader Jr. vrea sa il razbune, insa Cioaca tot tare e si il transforma iar pe Drac Vader intr-o mare vaca de muls profitabila….

Zici ca e bine, cand de fapt e rau (Flori pentru Chuck)

Te uiti afara si zici ca e bine, zici ca e bine ca e soare si ca nu e furtuna. Cand de fapt e rau. Nu-i bine sa fie soare. Nu-i bine sa ploua. Efectele incalzirii globale ne dau peste cap planurile pe care le-am facut pe o perioada de 50 de ani. Creste nivelul apei, ghetarii se topesc, pasarile isi vor schimba tabieturile lor si vor migra anapoda, ursii polari or sa dea coltul cand ghetarii o sa li sparga sub fund si nu o sa mai poata inota catre altul care e mult prea departe, ghetarii topiti din Hymalaya si Hindu Kush or sa se reverse cu un debit mare in urmatoarele decenii iar unele regiuni or sa ramana fara apa.
Si cand te gandesti ca iarna vroiam sa fie cald. Sau cand era seceta vroiam sa ploua. E clar! Nu e bine cand e bine.

Iti iei masina ca sa scapi de cosmarul din mijloacele de transport in comun, sa scapi de babe care se trezesc cu noaptea in cap ca sa ia leustean mai ieftin cand tu vrei sa ajungi la serviciu, sa scapi de mirosuri, transpiratie si inghesuiala. Iti iei masina ca sa iti fie mai bine, cand de fapt iti e mai rau. Stai cu orele in trafic si mai contrbui si cu niste Co2 la deteriorarea planetei.

Acum o saptamana am gasit un papagal pierdut prin padure. Am crezut ca l-am salvat. Era nemancat si deshidratat. Chuck a mancat o saptamana incontinuu si a dormit. Credeam ca ii este bine, cand de fapt ii era rau. Azi l-am gasit mort cu ciocul plin de resturi de mei. Probabil a mancat prea mult.

In timp ce meditam la acest haiku “zici ca e bine, cand de fapt e rau” mi-am amintit de o carte “Flori pentru Algernon” Daniel Keyes.
Ideea carti mi s-a parut geniala. Charlie, un redardat mintal devine un geniu in urma unui experiment stiintific de crestere a capacitatilor mentale. Algernon este un mic soricel care este supus la acelasi experiment la care este supus Charlie. Cartea este scrisa ca un jurnal personal, incepand cu viata retardatului inainte de experiment si conduce cititorul catre ceea ce se intampla dupa transformarea sa in geniu. In prima parte a cartii, jurnalul infatiseaza un Charlie retardat, care scrie cu greseli gramaticale, expresii de cretin si cu un vocabular sarac iar dupa experiment Charlie incepe sa progreseze incet apoi evolutia sa explodeaza transformandu-l pe handicapatul Charlie intr-un geniu sofisticat, arogant, cu o gandire profunda si neinteles de nimeni. Cunoasterea nu-i aduce decat durere si singuratate, ramanand doar cu soricelul. Pe vremea cand era un retardat, Charlie moronul avea prieteni sau cel putin asa credea el. “E mult mai usor sa ai prieteni daca lasi lumea sa rada de tine” scria Charlie prostul in jurnal iar apoi Charlie geniul scrie : “Oamenii se simt bine in preajma celor inferiori lui. Nimeni nu vrea sa stea in preajma unui om mult mai inteligent decat este el.”

Charlie urmareste evolutia experimentului pe Algernon si realizeaza ca efectele negative apar mai repede decat se astepta. Algernon progreseaza pana la un anumit punct dupa care incepe sa regreseze iar apoi moare. Dureros este pentru el sa inteleaga ca ii este destinat sa moara intr-un spital pentru intarziati mintal. Pentru un moron care stie ca este un moron este mult mai rau decat un moron care nu stie ca lumea rade de el.

Charlie credea ca e bine sa fii inteligent, cand de fapt e rau. Inteligenta augmentata nu este cheia interactiunilor sociale pozitive, fericirii sau a linistii sufletesti.

Iar cartea se termina cu ultima lui insemnare in jurnal:
“I bet Im the frist dumb persen in the world who found out some thing inportent for sience. I did somthing but I dont remembir what.So I gess its like I did it for all the dumb pepul like me in Warren and all over the world”
“Please if you get a chanse put some flowrs on Algernons grave in the bak yard.”

Colegilor mei, cu colegialitate

Am tot spus ca am sa scriu o carte si am sa ii pun titlu “Ana, colega mea”, dar nu am gasit nici o editura care sa o publice. Probabil era mult prea dura si cu prea multe cuvinte deochiate iar societatea nu este inca pregatita pentru o asemenea bomba revolutionara.

Oricum pana la urma m-am decis sa scriu o carte cu titlul “Ana, Roxana, Corina, Vlad, Simona, Magda, Otilia, Costin, Laurentiu, colegii mei”. Si cu asta probabil o sa am mai mult succes.

M-am tot gandit o saptamana ce am sa scriu in postul asta de “Ramas bun”, ceva care sa nu sune nici ireal de induiosator dar nici prea banal (gen mailurile ale clasice pe care le tot primim noi pe all@.ro ). Dar o sa bag totusi un treisudism : o sa imi lipseasca mult mihulismele, anismele, corinismele, vladismele s.a.m.d. Pana acum sunteti cel mai tare colectiv pe care l-am avut la un loc de munca si probabil asa veti ramane.

”One of this morning, Won't be very long/You will look for me, And I'll be gone”
De acum incolo am sa ma infrupt singura din mancarea mea, nu o sa mai apara Mihul cu o furculita in spatele meu, nu o sa imi mai ceara Corina tigari, Vlad o sa plece cu bricheta lui acasa, pe Ana nu o sa o mai eclipseze nimeni, Costin va putea sa isi ascunda in continuare identitate lui sexuala …..

O sa imi lipseasca amenzile pentru nerespectarea locurilor amenajate special pentru a lua masa la serviciu, discutiile cu Bill despre vreme sau despre cum si-a aniversat ziua de nastere de 27 de ani, ziua de salariu care mereu era o enigma, cardurile ING care nu s-au folosit niciodata in scopul prevazut, penele de curent……

O sa imi lipseasca aniversarile, iesirile la Minimal, La popi, Flags, Grigore, stirile lui Mihul, cartonasele Anei , polonezii, soricelul, panoul cu fotografii, diplome, tabele pentru rentz, whist, or sa imi lipseasca chiar si team building-urile la Rasnov, la Paintball pe care le-am planuit minutios si nu le-am dus niciodata pana la capat.

Totusi va multumesc ca mi-ati inlesnit plecarea prin intrebari frecvente gen ”Cat mai ai pana pleci?” sau “Mai vii si maine?” sau prin incercarea voastra de a imi creiona imaginea de la noul loc de munca: cu un loc de fumat undeva departe de biroul unde voi lucra, la parter undeva pe afara, trezirea la ora 7 pentru ca altfel imi va taia din salariu pentru fiecare minut intarziat, lipsa messengerul-ului, castile mele mari care vor fi interzise, zilele de concediu pe care am sa mi le pot lua de abia in iarna, colegii care ma vor privi ca pe o intrusa si probabil nu ma vor accepta in grupul lor …..si voi fi tot timpul inconjurata de francezi sexi si inteligenti (am inteles de la voi ca “encore une fois” inseamna “poti te rog sa imi dai un foc”)….

Sper ca nu o sa imi luati cartonasul si o sa ma mai chemati la aniversari, iesiri sau la inexistente team building-uri.

Cu respect,
Colega voastra,



Nah ca sa vedeti ca nu m-am suparat nici cand mi-ati facut poze compromitatoare in timp ce mancam. Puteti sa puneti poza la panou sau la “Who’s news” fiindca nu mi-e jena. “A woman who cannot be ugly is not beautiful” Karl Kraus

(e TIRAMISU pe cuvant, nu mananc kkt).

P.S: De fapt am plecat pentru ca am aflat ca toti aveti salariul mult mai mare decat al meu si pentru ca v-ati folosit de toate secretele pe care vi le-am impartasit increzatoare: degetele de la picioare, esecul de la petrecerea de ziua mea, disperarea pe care o simteam de fiecare data cand se formau echipe de basket la orele de sport din scoala (ok si liceu), rusinea pe care am trait-o cand mi-au furat colegii cei rai din scoala hainele si a trebuit sa stau in baie pana a venit mama sa imi aduca alte haine (ah, asta de fapt nu v-am spus-o).
Iar gestul vostru de astazi a fost chiar diabolic, m-ati lasat sa cred ca am un admirator secret care imi trimite flori.

"Everything has beauty, but not everyone sees it"

De cateva zile tot vad la TV noua reclama la Sun Silk, cu o nasoasa uratica care se spala cu samponul asta minune si devine dintr-o data o zana. Problema mea nu e ca ea e uratica sau ca e nasoasa, ci ca samponul asta chiar nu o schimba intr-o zana. E aceasi femeie uratica si nasoasa numai ca are parul ca lins de o vaca. Si presupun ca ideea reclamei nu era sa scoata tot o nasoasa cu par lins ci o Cenusereasa aflata la prima ei experienta cu un sampon magic si cu un print fermecat de frumusetea ei.

Nu am nimic cu reclamele in care sunt oameni normali cu defecte sau oameni urati-urati fiindca in general genul asta de reclame iti redau confortul psihic: simti ca nu esti singurul broscoi urat de pe fata pamantului si ca produsele sunt si pentru broscoi nu numai pentru lebede. Dar reclama asta distruge mitul Cenuseresei si al printului broscoi. De cate ori vad reclama ma simt ca si cum as saruta de mii de ori un broscoi si ala nu se transforma deloc in print.

Daca ar fi fost o campanie care promova frumusetea interioara sau mai stiu eu ce alte bazconii as fi inteles. De exemplu imi place campania „Real Beauty” de la Dove cu „Every girl deserves to feel beautiful just the way she is”. Macar campania asta are un scop nobil: sa intareasca increderea in sine si sa explice delicat faptul ca frumusetea nu sta numai in atributele fizice.

Nu vreau sa intru in polemici gen „ce este mai important frumusetea fizica sau cea interioara”. Oricum eu sunt de parere ca amandoua sunt importante, plus ca depinde si la ce se raporteaza lipsa frumusetii fizice sau celei interioare. Pentru unele joburi chiar trebuie sa ai un fizic placut, iar pentru altele nu ai nevoie decat de inteligenta. Asta se aplica si la reclame. Pentru fiecare gen de reclama este nevoie de o anumita calitate. Ca doar nu imbraci un creier in costum de baie si il bagi in ultima reclama de la Bergenbier cu incalzirea globala sau bagi o frumusete ravisanta la o reclama la solutii care iti desfunda WC-ul.


„You don't love a woman because she is beautiful, she is beautiful because you love her.” Eu chiar nu o iubesc pe nasoasa , deci in nici un caz nu o pot vedea frumoasa. In reclama aia nu vad decat o uratica pe care nu o mai ajuta nici macar un sampon minune.

Deci ori mergi pe ideea ca orice femeie poate fi frumoasa fara nici un ajutor, ori pe ideea ca orice femeie poate fi frumoasa daca foloseste produsul X.
Si chestia asta imi mai aminteste de un filmulet cu o naspeta care vrea sa dea in vileag secretul modelelor: ele de fapt nu sunt frumoase, sunt chiar niste zgripturoaice care machiate devin niste nimfe.

Numai ca bietei slute nu i-a prea reusit experimentul, ea fiind si mai urata dupa ce s-a primenit. Deci nu a demonstrat decat ca e invidioasa pe frumusetea altora. Cand putea foarte bine sa stea in banca ei si sa se simta bine cu ceea ce e: o urata.

One word to choke upon

Mare mi-a fost mirarea cand am vazut pe google analytics la keywords cuvantul "sex". Se poate ajunge pe blogul meu cautand sex. Prima oara am fost oripilata, nu era chiar asta scopul meu. Dar apoi m-am gandit logic: „interesu' poarta fesu'”. Chiar se vehicula recent ca site-urile cu continut XXX au cei mai multi vizitatori. Asa ca am sa folosesc si mai des acest cuvant. Drept urmare am sa povestesc putin despre cartea lui Chuck Palahniuk „Choke”, care contine muuuult material pornografic. Bine, nu este chiar asta motivul, Palahniuk este scriitorul meu preferat.

Verbe nu adjective

Dupa o vreme luuuunga in care nu mai luasem o carte in mana, am dat de "Choke" (la noi se gaseste ca „Sufocare”). Si s-a intamplat exact ceea ce zicea autorul ca urmareste cu proza lui: sa reinvie interesul oamenilor pentru carti. Oameni care s-au saturat pana peste cap de carti plicticoase, pline de descrieri lirice, oameni care doresc miscare, actiune intr-o carte, nu lalaiala siropoasa.

Palahniuk nu iti da mura in gura, nu-ti spune ceea ce trebuie sa gandesti, te lasa liber sa deduci ceea ce vrei din cartile lui. Cartile lui nu sunt in nici un caz un „comfort food”, un cantec de leagan care sa te adoarma fiindca proza sa citibila, concisa dar cu detalii de minut socheaza. Fictiunea bazata pe verbe si nu pe adjective, privilegiul pe care il ofera Chuck cititorilor sai de a umple golurile descrierilor, a adus o noua audienta in librarii.

Fight Club cult

Palahniuk a aparut prima oara cu „Fight Club” si a adus in literatura si in viata oamenilor un nou cult. Un cult la care cei mai multi vroiau sa subscrie. Ori fiindca era „cool” sa ai asemenea preferinte ori pentru ca simteai ca deviatia de la „standard” aduce mai mult cu realitatea, decat pseudo-realitatea din mintea ta.

Mitul "that Fight Club guy"

Nu credeam ca „Choke” poate sa egaleze sau, mai mult, sa intreaca ce a facut cu Fight Club. Asa ca mare mi-a fost mirarea cand mi-am dat seama, in timp ce citeam, ca "Choke" este peste Fight Club. Sau hai sa ii spun altfel.... cu Choke, Palahniuk a demonstrat ca nu va ramane in mintea fanilor sai "that Fight Club guy".
In Choke, Chuck face o tranzitie de la nihilismul din Fight Club catre o gandire pozitiva si optimista, pastrand acelasi stil.

Intr-un interviu, Palaniuk spune ca el scrie de fapt intr-un stil romantic pentru ca intotdeauna cartile lui sunt centrate pe intoarcerea unui personaj singuratic si bolnav in comunitate. Exista o mare diferenta intre a nu-ti pasa (sau a fi nihilist) si a nu dori sa te implici in dramele altor oameni. Chuck motiveaza astfel reactia personajelor lui, care nu este tocmai una standard, prin faptul ca exista si posibilitatea ca acestia pur si simplu sa respinga dramele obisnuite, dar nu pentru ca nu le pasa.

”Ce nu ar face Isus?”

Daca Fight Club este o comedie neagra despre violenta, "Choke" este o comedie neagra despre sex si despre comportamentul sexual compulsiv. Personajul principal, Victor Mancini, este un om patetic, un ticalos, manipulator, obsedat de sex, un labil psihic care cauta afectiune in aventuri de o noapte sau in fazele penibile in care se preface prin restaurante ca se sufoca cu mancare, pentru a fi salvat de oameni. Totusi el ramane un erou pentru ca rutina sa zilnica, sufocarea cu mancare, are doua scopuri nobile: transforma oamenii comuni in eroi iar banii trimisi de acesti noi incoronati salvatori sunt folositi pentru a o tine pe scrantita de masa intr-un spital.

Mancini lucreaza ziua intr-un parc istoric iar seara creaza eroi, dandu-le ocazia sa il salveze de la moartea prin sufocare. Este un fan al terapiilor pentru obsedati sexual, necautand vindecare ci nimfomane.

Cu toate acestea Palahniuk reuseste sa-l umanizeze pe Mancini la fel cum face in cartile lui cu orice obsedat sexual, schizofrenic, paranoic, neo-fascist, anarhist, readucandu-l inapoi in comunitate si in atentia oamenilor ca pe un erou.

Iar Mancini chiar este un erou-antierou al balamucului din zilele noastre. Un Isus care face ceea ce nu ar face Isus. Un Isus realoaded . Iar Choke este revenirea unui mit in care numai decorurile s-au schimbat.

Victor este ultima victima

In timp ce cartea "Fight Club" era centrata pe anarhie si status quo, "Choke" este centrata pe urmatorul pas, pe credinta, pe ceva nou. Chuck afirma intr-un interviu: „ In loc sa te definesti pe tine in comparatie cu ceva, in Choke te definesti in comparatie cu ceea ce contribui, cu ceea ce reprezinti cu adevarat.” Victor se recreaza mereu pentru a multumi pe cei din jur. Lasa lumea sa il defineasca, in loc sa se autodefineasca. Toata viata sa este determinata de forte si circumstante exterioare. Este o victima care spera ca va fi ultima victima.

Dupa ce citesti cartea te simti rupt in doua dar ceva deranjant si revelator inlocuieste acel gol. Dupa ce termini cartea, te gandesti mult timp la ea si poate devii militantul cultului Chuck Palahniuk .

Choke este scrisa pentru a soca, oripila, scarbi mai mult decat ceea ce ai citit sau ai vazut inainte. Dar le fel cum devii imun la materiale pornografice sau violente derulate in fata ochilor de n'spe mii de ori, devii imun si la descrierile socante ale lui Chuck si te concententrezi din ce in ce mai mult pe subiectul cartii. La un moment dat ajungi sa fi obsedat de carte si sa citesti cat mai rapid ca sa afli daca Mancini este urmasul lui Isus sau nu si care este motivul pentru care Mancini si prietenul sau aduna bolovani in fiecare noapte.

Sunt mult mai multe de povestit dar sincer mi-a fost destul de greu sa sintetizez tot ceea ce este Chuck Palahniuk si Choke. Am vrut sa scriu cat mai concis ca sa nu plictisesc cu inca un post lung cat o zi de post. As fi vrut sa scriu altfel. Sa fie mai scurt. Mai la obiect. As fi vrut sa scriu mai multe....sa inteleg mult mai mult....

Inchei cu cuvintele lui Chuck Palahniuk :
”Intotdeauna vor exista motive bune pentru a nu face ceva sau pentru a face altceva, lumea este plina de femei mai frumoase ca nevasta ta, niciodata nu vei alege cea mai buna masina, intotdeauna va exista un bilet de avion mai ieftin. Ceea ce este cel mai important este sa alegi si sa continui cu viata ta.”

Balada unui gandac tradat

Fiindca nu mi-a iesit planul meu ambitios de „user-generated-content blog”, mi-am dat seama ca mai am doua solutii pentru a posta cat mai des (chiar si atunci cand sunt inspiratieless):
1. Sa copiez de la altii;
2. Sa postez niste povestiri mai vechi, care au fost scrise cu un alt scop si pe care le voi modifica pentru autenticitate.
Aleg varianta 2.

Stateam si ma gandeam. Cand gandesc ma izbesc dintr-o data tot soiul de teorii, paradoxuri, aforisme (toate intelepte). Probabil cainele meu tine locul unei muze autentice.
Ieri am avut revelatia secolului: unii barbati nu sunt cu nimic diferiti de gandaci. Sau ar mai fi o alta teorie: barbatii au copiat comportamentul gandacilor sau o treia teorie: gandacii au copiat comportamentul lor (ceea ce mi se pare degradant si greu de crezut).

Intr-o zi am gasit in cada un gandac imens, negru. Nu, nu am tipat si nu am rugat pe altcineva sa il omoare. Am stat si l-am analizat. Cred ca si el ma analiza pe mine, fiindca nu se misca deloc. Momentul nostru a durat cam 5 minute, dupa care am luat un papuc si l-am ucis. Stiu, este o asemanarea izbitoare intre povestioara mea si filmul „Luni de fiere”: ne-am privit, ne-am iubit dupa care zbang l-am omorat.
Mi-am amintit apoi ca o prietena a spus ca acesti negrii umbla in perechi, deci prin urmare trebuia sa vina si nevasta sa pe acolo .

Am tot asteptat inevitabilul sa se intample si eram inarmata cu o sticluta Regent. Dar intr-o zi prietena mea m-a linistit. Nevasta gresise drumul si a ajuns la ea in baie, il cauta disperata pe sot (ce fraiera! daca ar fi stiut ea ce tinea in canal!). Prietena mea a omorat-o, gandindu-se ca poate vor ajunge in acelasi loc amandoi (raiul gandacilor) si vor fi fericiti chiar si dupa moarte.
Nu ar fi omorat-o daca gandaca nu i-ar fi cerut (a ramas acolo in baie, nemiscata chiar si atunci cand prietena mea s-a apropiat cu papucul la 1 m de ea) . M-a impresionat dragostea si devotamentul ei. Femeile-gandac sunt sensibile si capabile de o dragoste pana la sacrificiu. O admir! Eu nu sunt asa.

Dupa o ora de la nefericita intamplare m-am gandit sa ma duc sa fac un dus. Eram ferm convinsa ca nu voi vedea picior de gandac, fiindca nevasta a fost omorata de Let. M-am dezbracat si am dat sa intru in cada. Observ oripilata o discrepanta in albul cazii mele, ceva negru unde tocmai puneam increzatoare piciorul. CINE ERA? Era tot de sex feminin. A inviat oare nevasta? Semnalmentele erau diferite, nu semana deloc cu nevasta. Gandacul asta era mai slabut dar cu forme generoase si sexi, as putea spune o bomba-gandac sexi. Si atunci mi-a picat fisa! Era AMANTA! Nesimtitul avea o amanta. De cativa ani buni o insela pe nevasta sa si ei nici prin cap nu ii trecea ca acelasi gandac care saruta copii inainte de culcare, saruta si gura unei alte femei-gandac! Fraiera credea in el si s-a sacrificat pentru o dragoste tradata (pacat ca nu exista si un Ernest-gandac).

Pentru o clipa m-am uitat la amanta lui din cada si m-am gandit ca o inteleg, nu o judecam deloc, stiu ca si ei ii era la fel de greu si intr-un fel empatizam cu durerea ei de fi "cealalta". Am vrut sa o las in viata si sa ii spun sa isi caute alt barbat gandac, unul care sa o iubeasca cu adevarat. Dar am facut imediat legatura: daca o las sa traiasca o sa vina aici cu barbatii ei sa faca sex, cada mea va fi pervertita de nenumarate orgii gandacesti si nu am sa mai am unde sa fac si eu un dus linistita.

Apoi mi-am amintit de vara trecuta cand tot apareau gandaci negri prin baie si imi faceau viata amara. Mi-am amintit atunci ca am vazut-o si pe ea, de nenumarate ori, cu diferiti barbati. Cred ca a spart multe case! Curva! Merita sa fie ucisa! In acest fel razbunam toate femeile-gandac care au varsat nenumarate lacrimi, asteptandu-si barbati-gandaci sa vina acasa. Clar! Trebuiau razbunate!

Dintr-o data am devenit reprezentantul femeilor tradate (culmea in lumea gandacilor). Le auzeam cum imi spuneau "omoar-o! razbune-ne si te vom rasplati!", am luat dusul, am invartit robinetul si am dat pe FIERBINTE. Am pus jetul pe ea si am privit cum se zbatea si incerca sa se salveze, urcandu-se pe o sticla de sampon. De acum nu mai era cale de intoarcere, trebuia sa imi termin treaba. Am stat 5 minute cu jetul de apa fierbinte pe ea, pana cand nu a mai miscat. A murit! A pierit o data cu ea si tradarea!

Insa nu pot uita ultimele ei cuvinte: "Da, am fost amanta lui dar spune-i ca l-am iubit! Nu mi-a pasat ca am fost doar o rezerva, am fost nefericita si fericita cu el". Si mi-a amintit de George Orwell care spunea: ” In a time of universal deceit, telling the truth is a revolutionary act”
M-a impresionat! Femeile-gandac, cat curaj, cata iubire, cat devotament!

Iar el "Titi" (initial numele lui a fost Pitzi dar la cererea unui "numar mare de vizitatori" a fost schimbat) le-a tradat pe amandoua. Un lucru e clar " gandacii e porci!"

"Bitter moon"-povestea oricarei relatii

Urmatorul post nu poate fi decat consecinta urmatoarelor:
1. Nu am mai ajuns demult la un cinema, prin urmare povestesc numai filme vechi din anii 90’.
2. Filmele noi nu prezinta nici un interes pentru mine. „Pe vremea mea, se faceau filme mult mai bune decat astea de acum.
3. M-am saturat de tot ce se termina in 3 sau 4 (vezi Die Hard 4). Oare cand or sa inteleaga regizorii ca niciodata 1 nu se compara cu 2, 3, 4. Exista doar cateva minute de glorie, nu ani.
4. Trec printr-o perioada in care imi place sa ma uit sau sa imi amintesc de filme care analizeaza relatiile dintre oameni.
5. Imi place sa analizez filme care nu au o regie extraodinara si nici nu par capodopere la o prima vedere dar totusi te fascineaza.
6. Imi plac femeile sexi ca Natalie Portman, Emmanuelle Seigner.

Pour les open minded
”Bitter Moon” („Luni de fiere”) chiar pare la prima vedere un film de proasta calitate. Hugh Grant (Nigel) joaca absolut execrabil, oricat de indulgent ai fi. Multele scene de sex te determina sa mai verifici o data titlul filmului sa vezi sigur daca nu cumva scrie „Emmanuelle”. Exista o legatura totusi, Emmanuelle este doar numele actritei principale. Cruda drama sexuala regizata de catre Roman Polanski a divizat audienta in doua parti. O parte din public priveste filmul ca pe o penibila si jenanta poveste pentru adulti, cu prea multe scene erotice, sado-masochsite care pot oripila. Si o parte din oameni (bininteles aici vorbesc de cei deschisi la minte:eu si ana) care inteleg mesajul profund al filmului. Este atat de profund incat nu pot sa il dezvalui imediat, poate mai spre final.

Ai carte, esti in a doua parte
Dupa parerea mea, regizorul si-a spalat rusinea prin alegerea inspirata de a pastra cat mai multe fraze din cartea cu acelasi nume „Luni de fiere”. Pe tot parcursul filmului se simte vocea de artist-eseist-romancier-filosof–psiholog a lui Pascal Bruckner. Se simte dorinta sa de a contura o noua abordare a discernamantului uman. Trebuie sa recunosc ca eu sunt fan al frazelor cu o grava incarcatura talceasca. Imi plac acele monologuri si dialoguri din filme sau carti care releva atat de mult adevar, incat te simti un mare impostor-copiator-comun care repeti aceleasi stari si situatii de mii de ani. Nici nu stiu cu ce fraze sa incep, fiindca toate imi plac la fel de mult. Am sa le prezinta in ordinea in care a evoluat relatia dintre cei doi.
Claiscul inceput al relatiei dintre Mimi (Emmanuelle Seigner) si Oscar (Peter Coyote). Cei doi se intalnesc in autobuz:
”Nu o vedeam, eram orbit, hipnotizat si aveam o singura dorinta: sa o abordez; o singura groaza: sa o las sa plece.”
”Cum sa eviti primele cuvinte vesnic aceleasi, cum sa te arati in acelasi timp delicat, original, seducator, ispititor?”
Partea pasionala a relatiei
” Mimi deveni suma tuturor acelora care o precedasera in inima mea.”
”Nu simteam ridicolul, numai diminutivele.”
”A iubi înseamnă a fi împreună pentru a fi proşti cu toata nevinovatia.”
Declinul relatiei
”Mimi era posedată de un ideal de iubire romantica pe care eram departe de a-l impartasi.”
”Dar vointa de a imbina intensitatea cu cuplul ma emotiona atat de mult incat sfarsii prin a iubi, mai mult decat Rebecca insasi, pasiunea pe care mi-o purta."
”Devenea o altă fiinta pe care n-o vazusem niciodată, deschidea usa unor obisnuinte pe care nu i le cunoşteam.”
Momentul compromisului si al umilintei
”Fiecare pusese la incercare rezistenta celuilalt, fiecare se inclinase nu fara a-l face sa cedeze pe cel din fata sa”
Plasa
"Ne speriaseram, trebuia sa punem capat chinurilor noastre, sa ne legam unul de altul prin plasa unui contract reciproc. După această ciocnire, eram gata pentru "te iubesc".
Rutina, plictisul
”In ochii fiecarei femei, pot vedea reflectia urmatoarei femei”
"Mimi: Vreau sa ma casatorescu cu tine. Vreau sa iti dau tot restul vietii mele!
Oscar: Nu vreau restul vietii tale, vreau viata mea. ”
"Toata lumea dezvolta o dependenta narcotica la televizor-leacul mariajelor care ofera cuplurilor posibilitatea sa se suporta unul pe celalalt, fara a fi nevoie sa vorbesti.”
Ura
”Toata lumea are si o parte sadica, si nimic nu poate sa scoata la lumina aceasta parte decat momentul constientizarii ca ai pe cineva la picioarele tale.”

O relatie patologica, o relatie comuna
Nu vreau sa intru in detalii (asta pentru ca nu vreau sa murdaresc acest blog cu cuvinte licentioase) sunt sigura ca in cazul in care exista rabdare si frazele de mai sus vor fi citite, cuvintele mele nu ar mai avea nici un rost. Ok, recunosc din nou ca nu pot sintetiza in cateva cuvinte. Dar incerc.

Acel om care la un moment dat s-a indragostit intr-un autobuz de o femeie si a devenit atat de obsedat de ea pana cand a ajuns un scatofil, un sado-masochist, un fan al fetisuriilor de tot felul ajunge sa se sature de rolul de Adam imbatat de aroma merelor (in cazul lui: urina) si de fiinta pe care o cunostea „destul de profund” si o tine langa el numai pentru a isi implini dorinta sadica de a o privi in timp ce se dezintegreaza. O imbatraneste, o imbolnaveste,o inseala, o jicneste, o raneste, o transforma intr-o sterila, incapabila de a face copii sau de a mai iubi, capabila doar de razbunare. Mimi se razbuna la randul ei si il transforma pe virilul Oscar intr-un ratat, handicapat tintuit pentru tot restul vietii lui intr-un scaun cu rotile.

Extremele...nu stiu ce sa mai zic despre ele
Daca analizezi pasiunea dusa la extrem de catre Pascal Bruckner iti dai seama ca de fapt nu este total ireala, total iesita din comun. Pasiunea este paroxistica, arde si trece prin aceste etape: scanteie, apogeu, declin. Mi se pare absolut extraodinar modul cum Bruckner transforma o relatie normala (in limitele canoanelor) intr-o relatie patologica. Exagereaza tocmai pentru ca tema pasiunii sa aiba un impact si mai mare. Daca elimini sau mai degraba atenuezi: scatofilia, scenele in care Oscar umbla in dormitor cu o masca de porc si guita iar Mimi cu biciul in mana il cheama la ea, momentele in care Oscar neajutorat in scaunul cu rotile este umilit de catre Mimi, lasat sa se tarasca singur si gol din cada pana in dormitor, finalul mult prea dramatic si multe alte gesturi animalice ramai cu o relatie comuna.

”Luni de fiere” este de fapt saga oricarei relatii de lunga durata. Este o poveste despre limitele iubirii si despre cat de usor poti sa cazi intre cele doua emotii: pasiune si ura. O poveste despre iubire, sadism, masochism si despre cum poti ajunge sa iti pui o masca de porc pentru a anima, reinvia pasiunea.Impresionanta este scena in care Mimi trecuta printr-o transformare jalnica (de la acea bomba sexi care isi turna lapte pe sani devine o femeie amortita, frigida,o gospodina, o sclava, imbracata prost si alba in cap) da cu aspiratorul prin casa si il anunta pe Oscar ca e insarcinata iar el ii spune ca nu vrea copiii si viata ei, isi vrea doar viata lui inapoi.

Hugh Grant chiar joaca prost?
In film ca si in carte toata aceasta poveste este relatata de catre invalidul Oscar unui englez sfrijit si frustrat (da, e Hugh Grant), care se gaseste si el intr-o relatie destul de invalida cu Kristin Scott Thomas.

Evident si finalul apocaliptic .....pe care nu il mai spun.

Nu il recomand din toata inima. Nu este chiar un film pentru toate gusturile, unii pot gasi o asemanare intre viata lor si povestea filmului (pana la un anumit nivel). Restul se pot delecta cu scena foarte sexi in care Emmanuelle Seigner isi varsa lapte pe sani sau cu scena erotica dintre cele doua femei: Emmanuelle Seigner si Kristin Scott Thomas.

Closer - Mai aproape inseamna mai departe

Ana sa asculti de Mihaela

Sirop de tuse
Mi-au tot umblat prin minte versurile unei melodii : „I can take my eyes off you/ I can take my mind off you.. /My mind...my mind/...'Til I find somebody new.” (da sunt foarte romantica si ma dau in vant dupa siropisme de genul asta). Era o melodie cantata de Damien Rice „Blower’s Daughter” pe care am ascultat-o prima oara intr-un film „Closer”. Aseara in sfarsit am gasit-o. De fapt aseara in sfarsit am cautat-o. Si mi-am amintit de film. Nu e cine stie ce capodopera filmul dar merita mentionat pe blogul asta. Macar din respect pentru Ana, care a avut recent o mare dezamagire in dragoste.

Oricum in nici un caz nu m-as uita de mai multe ori la Closer pentru ca e genul de film la care te uiti pentru ca iti plac actorii si vrei sa ajungi la scena in care se dezbraca. Si da Jude Law este foarte sexi si nici Clive Owen nu e de aruncat. In fine, filmul nu e chiar un sirop de capsuni, ci mai degraba un sirop de tuse (gen patlagina). De ala care nu are un gust foarte bun, dar e dulce si il iei ca sa nu mai tusesti. Asa e cu „Closer”, nu are un happy end tipic american, dar sunt cateva scene destul de romantice si trebuie sa il vezi ca sa iti dai seama cat de porci sunt barbatii. Glumesc. Morala nu ar fi (chiar) asta.

Combinatia de talcisme
Cred ca sunt mai multe talcisme combinate in filmul acesta frivol (in care Julia Roberts isi arata sanii de nenumarate ori si mie sincer nici nu mi se pare sexi femeia asta).

Primul talcism: oamenii prinsi intr-o relatie cu probleme ajung mereu sa caute in alta parte un nou inceput, cu o o noua persoana.

Al doilea talcism: puterea de a spune intotdeauna adevarul este ceea ce ne separa de animale, dar adevarul uneori este cel care distruge relatia si ramai singur si nefericit , concluzie finala: minte pana ingheata apele si vei fi fericit!.

Al treilea talcism: unii chiar nu vor sa fie fericiti, de exemplu Anna (cea cu sanii, Julia Roberts) nu vrea sa fie fericita. Se combina intotdeauna cu tipi care sunt la fel de „fucked up” ca si ea.”depressives don’t want to be happy. If they were happy then they would have to live” De fapt, in final nici nu am inteles de ce nu a ramas cu sexosul Dan (Jude Law) dar aici apare al patrulea talcism: Daca alergi dupa doi iepuri, nu prinzi nici unul (ok, asta nu e cine stie ce talcism dar Owen chiar aduce cu un iepure).
Al cincilea talcism: personajul negativ Larry (Clive Owen), sau ma rog personajul care pare lipsit de sentimente castiga in final fiindca el este singurul cu capul pe umerii.El stie sa separe emotia de logica si cum sa se foloseasca de slabiciunile oamenilor, ramanand in final singurul care va profita de sanii Juliei Roberts. Pana la urma el este singul om onest din film care nu minte cu nerusinare.

Poveste simpla
Dan (Jude Law) se indragosteste de Alice (Natalie Portman), sunt fericiti, se iubesc, Dan scrie o carte, Alice devine din ce in ce mai sexi, apare Anna (Roberts) in schema asta reusita, cu un aparat de fotografiat de pe vremea lui Pazvante Chioru (ea era fotograf profesionist), Dan nu are nevoie decat de cateva clipe ca sa isi dea seama ca e indragostit de acest maestru al fotografiei (din nou, nu inteleg de ce, Natalie Portman e de o mie de ori mai sexi decat Julia Roberts), se saruta chiar acolo in studiou, el vrea mai mult, dar ea nu, Alice simte si plange dar nu face nimic ca sa omoare aceasta idila din fasa, Dan se gandeste in continuare la Anna, Anna intre timp intalneste un alt barbat - Larry (iepurele) si se combina cu el, se reintalneste cu Dan la o expozitie, fac sex, fac sex, fac sex vreun an, Dan se desparte de Alice (ce prost, sa dai vrabia din mana pe Roberts de pe gard), ii cere Annei sa se desparta de Larry al ei, Anna vrea sa se desparta de el dar nu prea poate sa se abtina si mai face o data sex cu Larry, Dan nu poate sa o ierte (chiar daca si el a fost un animal si a inselat-o pe Alice), se intoarce la Alice, Alice intre timp a avut o mica aventura cu Larry (ce mica e lumea), Alice ii spune de aventura ei si Dan nu poate sa o ierte nici pe ea, Dan ramane asadar singur cuc (io il vreau totusi), Anna se intoarce la Larry.

Stiu nu pare un film inteligent dar e interesant cum analizeaza acest instinct primar al oamenilor, natura emotionala a relatiilor noastre sexuale. Tema este destul de comuna, genul de film in care te recunosti in personaje, daca nu ai fost intr-o situatie asemanatoare, sigur au fost cunostiintele tale (da Ana, io cunostiinta ta am fost).

Cateva fraze pe care le-am retinut
Mi-a placut modul transant in care Dan i-a dat verde Aliciei, incepand cu „Ceea ce am sa iti spun o sa te doara” si zbang ii spune ca el de un an intretine relatii sexuale cu Anna si vrea sa se desparta de ea pe motivul ca Anna nu pare atat de disperata dupa el.
Mi-a placut si replica pe care i-a dat-o Dan Annei, atunci cand ea i-a spus ca l-a tradat cu Larry : „Nu ai avut curajul sa il lasi sa te urasca”. M-a emotionat chiar momentul in care
Dan s-a intors la Alice si aveau ei un mic joculet romanticos, dar in final isi dau seama ca nimic nu mai era ca inainte (Dan se tot gandea la sanii Annei, iar Alice a avut intre timp o revelatie: Larry era mai bun decat Dan). Alice il intreaba pe Dan priviind tradarea sa „ cand a fost momentul tau? Momentul in care ti-ai spus ca pot rezista tentatiei, pot merge mai departe. Alice, in naivitatea ei, chiar crede ca exista oameni care pot rezista tentatiilor.

Ce mi-a placut totusi la Anna
Mi-a placut ca pana la urma a ajuns la o concluzie logica si s-a intors la Larry. Mai aproape inseamna mai departe. Sa fii sincer inseamna sa fii prost. Sa fii nefericit e mai bine decat sa incerci sa fii fericit si pana la urma sa te simti vinovat.

Ce mi-a placut la Alice
Alice este Lolita lui Nabakov, personajul meu preferat din literatura. Foarte sexi, inocenta si naiva, constiienta de sexualitatea ei si de abilitatea ei de a atrage majoritatea barbatilor, se pierde in identitatea ei multipla de diva-dracusor-ingeras-toleranta-obraznica-malitioasa. Foarte vulnerabila si totusi inchisa. Iubeste cu adevarat, sufera dar isi revine si isi continua misiunea ei: de a intoarce capetele barbatiilor.

Ce nu mi-a placut la Dan
Un mare smiorcait, un fraier care sigur nu va gasi fericire, nici in el si nici in celelalte femei. Nu prea i-a reusit rolul de erou tragic, mi s-au parut destul de amestecate stariile lui. Probabil asta a fost intentia regizorului, sa il infatiseze cat mai pierdut in personalitatea lui. Mi s-a parut impresionat totusi cand a plans (nu stia nici el pentru cine si de ce), cu toate ca era penibil.


Merita vizionat, chiar daca nu te regasesti total in comportamentul personajelor, te fascineaza povestea lor si mai ales dialogul dintre ei este incredibil de amuzant.

“If that doesn’t get you somewhere special, I feel sorry for you”

Obsesii pozitive
In general cand descopar cateva melodii care imi plac foarte mult dezvolt o obsesie pentru ele. Incep sa le ascult zi si noapte, le impartasesc cu prietenii, invat versuriile pe dinafara iar apoi incep sa le ascult din ce in ce mai rar si uit de ele. Dar nu a fost cazul melodiilor celor de la Arcade Fire. Ascult melodiile lor incontinuu si nu ma plictisesc de ele.

“If that doesn’t get you somewhere special, I feel sorry for you”
Formatia indie rock nominalizata la Grammy imi pare destul de originala (ceea ce este destul de greu in zilele noastre) pentru ca foloseste instrumente diferite de cele ale formatiilor rock traditionale iar versuriile melodiilor lor au o incarcatura emotionala cu totul speciala. Succesul lor a fost numit “Internet phenomenon” datorita exploziei de posturi pe forumuri in care oamenii s-au declarat profound impresionati de melodiile formatiei,. Iar Dj-ul de la BBC Radio 1 a prezentat melodia “Intervation” in cateva cuvinte: “If that doesn’t get you somewhere special, I feel sorry for you.”. Albumul de debut “Funeral” din Septembrie 2004 a avut un success la care nu se asteptau nici membrii formatiei care inchiriasera pentru turul lor din 2004 cluburi mici. Interesul in continua crestere a determinat formatia sa schimbe anumite locatii iar apoi sa continue in 2005 turul in U.S.A, Europa si la festivalul din Japonia. “Funeral”- pentru ca in timpul inregistrariilor unele rude ale membriilor trupei au murit iar aceste evenimente au creat o atmosfera sobra si au influentat melodii ca “A year without Light” , “Haiti”, “In the Backseat”.

It’s a hollow play/But they’ll clap anyway
Al doilea album Neon Bible, lansat in Martie 2007 a fost produs chiar de membrii trupei in studioul propriu-o biserica. .“Ideea ca altcineva sa posede ceea ce noi am creat este aiurea” declara Win Butler. Pentru membrii formatiei, bisericiile par a fi cel mai bun loc de creatie si sustinere a concertelor. Win Butler declara intr-un interviu ca nu este o persoana foarte religioasa dar considera ca majoritatea cladiriilor nu sunt construite pentru a avea o acustica buna pe cand bisericiile micute sunt.. Pe langa acest avantaj tehnic, biserciile ofera acea atmosfera dramatica, teatrala, multa liniste iar arhitectura lor le transforma in locuri pline de inspiratie . “Biserica este unul din singurele locuri din America unde nu exista zgomot, televiziune, radio, publicitate. Un loc care te motiveaza la meditatie.” Neon Bible pare a fi o declaratie de libertate, majoritatea versuriilor melodiilor referindu-se la toate aceste capcane ale culturii secolului 21 si evadarea dintr-o asa zisa claustrofobie a unui zgomot mult prea puternic in care ne complacem cu totii. “Suntem bombardati de idei din toate partiile. Lumea este plina de idei. Cred ca televiziunea este un mediu foarte puternic. Oamenii nu isi dau seama ca absorb multe idei in timp ce se uita la televizor. Televiziunea incepe sa afecteze modul cum privesti lumea”

We’re just a million little god’s causin rain storms turnin’ every good thing to rust
David Bowie impresionat de talentul formatiei i-a adus in atentia caselor de inregistrari si a conditionat prezenta sa la concertul dedicat strangerii de fonduri pentru dezastrele cauzate de uraganul Katrina, de prezenta formatiei Arcade Fire. Multi dintre fanii David Bowie spun ca in concert artistul pare a da mai departe torta creativa celor de la Arcade Fire. De asemenea David Bowie a selectat Arcade Fire ca fiind formatia de deschidere la High Line Festival in New York., fiind curatorul festivalului ce s-a desfasurat intre 9 mai si 19 mai.

Premii
Albumul Neon Bible a avut atat de mult success incat formatia a fost proclamata ca fiind “the most exciting act on the earth” de catre o revista de muzica britanica. Albumul numarul 1 in Canadian Albums Chart & The Irish Album Charts, No 2 in U.S. Billboard Top 2007 charts & The UK Top 40 Album Chart. Iar melodia “Black Mirror” de pe album a fost prima melodie care a ramas pe primul loc in topul CBC Radio timp de cinci saptamani consecutive.

“Voices need to carry”
Sper ca Arcade Fire va fi formatia care va genera urmasi si nu imitatori. Pare ca isi scriu propria lor carte de istorie si astept in continuare melodii la fel de puternice in urmatorii zeci de ani.

Un post cat o zi de post

E clar, sunt melancolica, nostalgica.... Daca vreau sa scriu ceva imi amintesc de copilarie....Freud avea dreptate-suntem obsedati de copilaria noastra. Sau nu era asa. Devenim obsedati datorita copilariei noastre. ....wtv. O parte din postul asta o sa cuprinda un fragment dintr-un mail pe care l-am compus azi. Si in timp ce scriam m-am gandit ca pot abera mai mult pe tema asta si il pot posta aici ca sa il citeasca si Ana.

Debutul meu
In cls a V a, debutul meu in redactare de comentarii literare a fost dezamagitor (pentru mine cel putin). Am scris pe nerasuflate si cu mult sarg 12 pagini despre ceea ce am crezut eu ca "vrea sa spuna autorul" despre opera sa "Puiul". Eram aproape sigura ca imi voi lasa audienta fara glas. Insa profesoara mi-a distrus mitul de care ma tineam inca cu dintii, acela ca intotdeauna imi va fi motivat spiritul creativ si imi vor fi apreciate initiativa si stilul propriu. Prima lectie: nu trebuie sa "bagi" nimic de la tine sunt destui critici literari pe care poti sa ii copiezi si sa realizezi un comentariu excelent pe baza concluziior lor, in nici un caz ale tale. Astfel fraza mea de rezistenta "scena in care puiul este ranit de o neiertatoare alice si este lasat sa moara ca un caine, singur, de gerul iernii chiar de propria sa mama ar putea impresiona si pe cei mai reci si incuiati oameni" nu a starnit decat rasete din parte profesoarei. Una din concluzii: cei mai reci si incuiati oameni nu sunt impresionati chiar de orice. A doua concluzie: moto-ul povestirii "Sandi, sa asculti pe mamica" putea fi la fel de bine editat si in "Sandi, sa asculti de profesor" , iar mai tarziu "Sandi, sa asculti de seful tau" sau "Sandi, sa asculti de sursa ta".

O prepelita adult (nu ma refer la profesoara) mi-a aratat cruda realitate
Nu trebuie sa imi fac iluzii in privinta gandului lasat sa zburde aiurea, liber si necenzurat. Povestirea „Puiul” dezvaluie o cunoastere adanca a legiilor vietii, a legilor aspre ale supravietuirii. A ramne alaturi de puiul ranit ar fi insemnat pentru prepelita sa contrazica legiile naturii, in cazul meu a continua sa imi dau cu parerea despre ceea ce a vrut sa zica autorul. Legile naturii, ca "si legile vietii omenesti, nu iarta si nu pot fi schimbate”. Iata cu ce pret imens ne invata natura. Iata de ce „Sandi" trebuie „s-o asculte pe profesoara".

Adaptare
Acela a fost singurul meu 8 la literatura, m-am adaptat, mi-am luat carti cu comentarii gata servite si am luat numai note de 10. Mi s-a dus buhul ca eu intotdeauna scriu corect in lucrari incat la un moment puteam scrie orice ca tot 10 luam. Asa ca mi-am permis sa schimb si sfarsitul la "Mesterul Manole" de Mircea Eliade si nimeni nu a obsevat.

„Sandi nu te gandi la binele tau, gandeste-te la binele echipei”
Mai departe m-am angajat la diverse companii (nu, nu ma refer la cea unde lucrez momentan) unde evident stilul propriu era starpit din fasa.
Orice corporatie de succes are nevoie de indivizi formati dupa chipul si asemanarea logo-ului, cu viziuni, stil si aspiratii impuse si limitate.
Nu vreau sa intru in polemici gen „sistemul e de vina”, „masonii ne conduc”, „fascismul corporatist” vreau doar sa spun ca eu cred ca la un moment dat toti vom gasi un cip in ceafa si ne vom da seama ca suntem doar niste roboti condusi de niste extraterestri. ....

Oare ce rod
Peste doua saptamani ma intorc iar la o corporatie, unde probabil voi fi un mic soricel care roade, roade, roade si se intreaba: „oare ce rod” si tot el raspunde „nu stiu, dar rod incontinuare” (colegii stiu de ce si cine e autorul acestui haiku) si uite de aia m-a apucat melancolia. Pana acum am dus o viata de artist „Noaptea vesel, ziua trist” iar acum se schimba in viata de corporatist „Noaptea doarme, ziua trist”.

Dar sunt optimista
Finalul pe care il vad eu la „Puiul”: puiul ramas singur gaseste o scorbura se adaposteste acolo pe timpul iernii,este gasit de un om cu suflet, care il ingrijeste si il invata din nou sa zboare.

Dar si pesimista
A doua varianta: Prepelita-mama, isi da seama ca fisu nu are nici o sansa de supravietuire si il scuteste pe bietul puiut de chinurile groaznice care il asteapta si ii da cu ciocul in cap pana il omoara.

Am gogalit cateva cuvinte pe tema asta si am gasit niste chestii zic eu interesante pe care am sa le impartasesc cu voi (adica cu ana).

cateva bloguri:
http://corporatistu.ablog.ro
http://morar.hotnews.ro/wikiexperiment-sa-scriem-impreuna-portretul-tanarului-corporatist-ro.html

...si un "mic" filmulet:

ca la 12 ani

In timpul programului meu super incarcat de zi cu zi, imi mai trece prin cap (fulgerator ce-i drept) ca ar trebui sa mai postez si eu ceva pe blog dar nah nu prea mai am timp. Ok, adevarul e ca mi-am dat seama ca nu prea citeste nimeni ce scriu, in afara de o colega tare sufletista care incearca sa ma sustina moral (nu, ana nu ma refeream la tine). Ma simt ca la 12 ani cand “am dat o petrecere” de ziua mea si nu a mai venit nici un invitat si am ramas singura in fata tortului si a unui pick-up pregatit pentru zeci de placi cu povesti pentru copii.
Dar nu am sa opresc aici, am sa persist in schizoferenie si am sa scriu fara sa citeasca nimeni (nu ana, nu esti un nimeni, dar tu nu te pui), asa am facut si cu petrecerile de ziua mea, nu m-am lasat pagubasa si pana la urma la 18 ani au aparut si invitatii.

As fi vrut totusi sa am inspiratie si sa fac un mic review la vacanta mea din Sicilia, dar nu prea am asa ca am sa ma limitez doar la un banc care mi s-a parut foarte funny (morbid ce-i drept, la care sufletistii se simt vinovati daca rad ):

At a U2 concert in Ireland , Bono (the lead singer) asks the audience for some quiet. Then he starts to slowly clap his hands. Holding the audience in total silence, he says into the microphone...."I want you to think about something. Every time I clap my hands, a child in Africa dies."
A voice from the front of the audience yells out...."Then stop clapping, ya fooking asshole!"


Sper ca in curand voi scrie ceva si despre concertul U2 in Romania.