Colegilor mei, cu colegialitate

Am tot spus ca am sa scriu o carte si am sa ii pun titlu “Ana, colega mea”, dar nu am gasit nici o editura care sa o publice. Probabil era mult prea dura si cu prea multe cuvinte deochiate iar societatea nu este inca pregatita pentru o asemenea bomba revolutionara.

Oricum pana la urma m-am decis sa scriu o carte cu titlul “Ana, Roxana, Corina, Vlad, Simona, Magda, Otilia, Costin, Laurentiu, colegii mei”. Si cu asta probabil o sa am mai mult succes.

M-am tot gandit o saptamana ce am sa scriu in postul asta de “Ramas bun”, ceva care sa nu sune nici ireal de induiosator dar nici prea banal (gen mailurile ale clasice pe care le tot primim noi pe all@.ro ). Dar o sa bag totusi un treisudism : o sa imi lipseasca mult mihulismele, anismele, corinismele, vladismele s.a.m.d. Pana acum sunteti cel mai tare colectiv pe care l-am avut la un loc de munca si probabil asa veti ramane.

”One of this morning, Won't be very long/You will look for me, And I'll be gone”
De acum incolo am sa ma infrupt singura din mancarea mea, nu o sa mai apara Mihul cu o furculita in spatele meu, nu o sa imi mai ceara Corina tigari, Vlad o sa plece cu bricheta lui acasa, pe Ana nu o sa o mai eclipseze nimeni, Costin va putea sa isi ascunda in continuare identitate lui sexuala …..

O sa imi lipseasca amenzile pentru nerespectarea locurilor amenajate special pentru a lua masa la serviciu, discutiile cu Bill despre vreme sau despre cum si-a aniversat ziua de nastere de 27 de ani, ziua de salariu care mereu era o enigma, cardurile ING care nu s-au folosit niciodata in scopul prevazut, penele de curent……

O sa imi lipseasca aniversarile, iesirile la Minimal, La popi, Flags, Grigore, stirile lui Mihul, cartonasele Anei , polonezii, soricelul, panoul cu fotografii, diplome, tabele pentru rentz, whist, or sa imi lipseasca chiar si team building-urile la Rasnov, la Paintball pe care le-am planuit minutios si nu le-am dus niciodata pana la capat.

Totusi va multumesc ca mi-ati inlesnit plecarea prin intrebari frecvente gen ”Cat mai ai pana pleci?” sau “Mai vii si maine?” sau prin incercarea voastra de a imi creiona imaginea de la noul loc de munca: cu un loc de fumat undeva departe de biroul unde voi lucra, la parter undeva pe afara, trezirea la ora 7 pentru ca altfel imi va taia din salariu pentru fiecare minut intarziat, lipsa messengerul-ului, castile mele mari care vor fi interzise, zilele de concediu pe care am sa mi le pot lua de abia in iarna, colegii care ma vor privi ca pe o intrusa si probabil nu ma vor accepta in grupul lor …..si voi fi tot timpul inconjurata de francezi sexi si inteligenti (am inteles de la voi ca “encore une fois” inseamna “poti te rog sa imi dai un foc”)….

Sper ca nu o sa imi luati cartonasul si o sa ma mai chemati la aniversari, iesiri sau la inexistente team building-uri.

Cu respect,
Colega voastra,



Nah ca sa vedeti ca nu m-am suparat nici cand mi-ati facut poze compromitatoare in timp ce mancam. Puteti sa puneti poza la panou sau la “Who’s news” fiindca nu mi-e jena. “A woman who cannot be ugly is not beautiful” Karl Kraus

(e TIRAMISU pe cuvant, nu mananc kkt).

P.S: De fapt am plecat pentru ca am aflat ca toti aveti salariul mult mai mare decat al meu si pentru ca v-ati folosit de toate secretele pe care vi le-am impartasit increzatoare: degetele de la picioare, esecul de la petrecerea de ziua mea, disperarea pe care o simteam de fiecare data cand se formau echipe de basket la orele de sport din scoala (ok si liceu), rusinea pe care am trait-o cand mi-au furat colegii cei rai din scoala hainele si a trebuit sa stau in baie pana a venit mama sa imi aduca alte haine (ah, asta de fapt nu v-am spus-o).
Iar gestul vostru de astazi a fost chiar diabolic, m-ati lasat sa cred ca am un admirator secret care imi trimite flori.