"Super" nu e numai pentru retardati

Uneori e bine sa te uiti si la filme de kkt. Pentru stari de nepasare si sedare totala trebuie sa asculti muzica proasta si sa te uiti la filme stupide. Pur si simplu te relaxeaza total si nu te mai gandesti la dezastre, la moarte, la boala, la fericire si tristete sau la cat de fragil si sarman esti.

In momente de astea ascult niste radio shit si ma uit la un film usor cu crime (cel mai bine merge un Criminal Minds sau un CSI). Iar cand e prea mult, atunci prea mult e prea mult si ma uit la un film si mai de kkt intitulat “Enough” cu Jenifer Lopez.

E adevarat ca nici nu prea aveam ce sa fac. Eram singura intr-o camera de hotel-motel destul de dubioasa si nu aveam decat un TV si o telecomanda. Asa am dat de Jenifer Lopez care, chelnerita fiind, tocmai intalnea un barbat bine, care de fapt nu era ok. Barbatul parsiv pusese un ramasag, cu un alt barbat la fel de dubios ca el, ca in doua zile i-o pune lui Lopez . Eh si un alt barbat-cavaler auzise discutia si intervine si o salveaza pe fragila femeia din ghiarele raufacatorului. Si de aici au venit toate de la sine: nunta ca in povesti, casa mare, vacante frumoase, copil. Trai pe vatrai. Si as fi mutat pe alt post daca nu mi-ar fi picat imediat fisa ca trebuie sa fie ceva putred cu barbatul valoros.

Si in 5 min de film toate s-au schimbat. Barbatul de fapt o insela cu alta, alta se transforma in multe altele, el o snopeste din bataie si ii spune ca trebuie sa plateasca pentru fericire. Pe urma ea incearca sa fuga cu copilul, el o snopeste din nou si o ameninta ca daca mai incearca o omora. Ma rog partea amuzanta e ca de Lopez chiar nu are cum sa iti fie mila asa ca nu prea suferi cand ii cara ala pumni.

In continuarea filmului ea fuge, el o gaseste dar ea mereu are un plan B si scapa. Culmea e ca el o gaseste peste tot si culma culmilor e ca ea mereu scapa ca prin urechile calului. Totul culmineaza cu momentul “supergirl”: ea ia lectii de auto-aparare de la un negru . Dupa numai o luna Lopez devine o “supergirl” si stapaneste toate shemele. Apoi se furiseaza la el acasa (stil Alias) ii gaseste toate armele, ii ascunde cutitele, instaleaza un dispozitiv minune ca sa nu aiba nenorocitul semnal la mobil, invata cu ochii inchisi unde sunt toate obiectele din casa s.a.m.d. La final se imbraca super sexi in niste colanti si un maiou mulat, isi infasoara mainile cu niste panglici si e pregatita de lupta.

Nu cred ca trebuie sa mai spun care e finalul, dar il zic. Ea il omoara pe el si nu este arestata, pentru ca a fost autoaparare si se marita cu un om bun (care de fapt si de drept mereu a iubit-o in taina). Daca ar fi fost un film (prin absurd sa zicem) de Lars Von Trier ar fi avut un final gen: ea desfigurata isi priveste copilul (pentru care ulterior s-a sacrificat) sfarmat in mainile propriului sot.

Uite de aia uneori e bine ca macar pentru o zi sa te gandesti, ca un american retardat, ca poti controla tot universul si ca intotdeauna lucrurile se aseaza de la sine. Fie ca inveti arte martiale, fie ca inveti sa zbori cu porcul in cosmos mereu exista o solutie sa iesi din kkt. Si pentru ca tot sunt la capitolul asta, (ma refer la optimism si nu la muzica sau filme de kkt) de o saptamana tot fredonez o melodie ”We can be heroes just for one day...”-David Bowie.

Tiganii mei

Ma gandeam sa scriu mult pe tema asta, mai ales pentru ca tiganii sunt subiectul meu preferat. Nu stiu, cand ma gandesc la ei nu ma gandesc chiar cu ura. E o chestie ciudata! E la fel cum se intampla cu mizeria si saracia din Romania. Ti-e sila de ea dar in acelasi timp simti ca exista o legatura puternica intre tine si ea. Asa cum ma uit cu drag la filmele postdecembriste si vad borcanul ala de iaurt, uniforma scolara cu cravata de pionier, cordeluta cu pampoane, almanahul soimii patriei, brifcorul sau imi amintesc de momentele frumoase cand stateam la coada pentru faina si ulei, ma uitam la TV la bulgari. Imi rasuna si acum in cap melodia aia de inceput de emisie la radio europa libera. Nu era bine atunci dar te apuca asa o nostalgie placuta. Te simti oarecum legat de saracie, neajunsuri, manipulare si de un sistem opresiv. (Oricum o chestie tot era buna: nu era trafic si puteai parca oriunde.)

Acum cateva zile ma gandeam asa la bucurestiul asta care de luni bune este un mare santier si chiar ma chinui sa ajung la serviciu sarind gropi si facandu-mi loc printre nameti de moloz . Dar nu sunt deloc revoltata. Sunt chiar asa impacata cu tot. Pentru ca simt ca toate astea fac parte din mine, din trecutul meu. Nu in sensul "ne meritam soarta" ci in sensul "toti suntem o apa si un moloz".

Nici macar nu am spus despre ce vroiam sa povestesc. Dar nah nu prea mai am ce sa spun...A nu se intelege ca sunt frate cu tiganu. Pur si simplu nu ma mai revolt! Ma doare ce-i drept, dar e o durere pe care o accept pentru ca sunt obisnuita cu ea.

Asta era subiectul: Palatele tiganesti din Buzescu, un articol si un filmulet de mare efect pe site-ul catavencu.

A dracu curva!

*Vroiam sa pun si tag-ul "A dracu curva" dar nu m-a lasat tata Blogger pentru ca nu e voie cu acest gen de cuvinte obraznice pe blog (numai in taguri nu e voie, ca in body poti scrie linistit "sugi nea Blogger Google" ca nu te cenzureaza nimeni)

Pentru ca sambata am stat toata ziua in pat si m-am uitat la filme mi-am asigurat cateva posturi. Si pentru ca am avut chef de filme deprimante si cu final sfasietor pot impartasi impresii legate de “Breaking the waves”(foarte bun, il pastrez pentru mai incolo fiindca nu mi-am revenit dupa impact) , “Birth” (l-am vazut a doua oara pentru ca l-am descarcat din greseala si nu aveam altul) si “Raise the red lantern”.

Ultimul film “Raise the red lantern” este japonez (ok, e de fapt o chinezarie dar pt mine e tot una) si tot filmul bate apa in piua pe o singura idee: “femeile sunt niste curve”. Este vorba despre patru femei care se bat pe un masaj si pe o lumina rosie. Exista si un barbat pe acolo, dar el este o cantitate neglijabila in acest film.

Mai detaliat: un barbat avea patru neveste in patru case si obiceiul din mosi stramosi spunea ca in fiecare dimineata el trebuie sa aleaga femeia la care se aprind felinarele in casa. Norocoasa femeie la care se aprind felinarele se capatuieste cu un masaj si cu o noapte cu barbatul galbejit. Dar asta nu-i tot. In urmatoarea zi femeia felinarata poate comanda ce vrea la micul dejun si este ascultata de toate slugile de prin casa. Cu cat se aprinde lumina mai des in casa ei cu atat castiga mai multa putere in familie. Eh si de aici un intreg razboi intre ele pentru atentia barbatului. Galbejitul de fapt nu prezinta nici un interes pentru ele, felinarul fiind scopul principal si final al tuturor actiunilor lor. Pana la urma “A doua doamna” sfarseste spanzurata iar “A patra doamna” innebuneste. Morala: lumina artificiala nu face bine la sanatate.

Filmul nu te tine deloc in suspans si nici nu creaza tensiune pe parcursul actiunii. Scenaristul nu resuseste sa contureze un personaj puternic si nici nu transmite o stare puternica si atunci implicit nu poti empatiza cu nici unul dintre personaje. Regizorul este totusi de laudat pentru ca incearca sa creeze o atmosfera tensionata, deprimanta si apasatoare, iar imaginile se succed intr-un ritm lent si pastreaza o ambiguitate.

Per total e interesant de vizionat pentru traditiile si obiceiurile japoneze (adica chinezariile). Cu filmul asta iti testezi calitatea de a accepta si a intelege cultura altor civilizatii. Sincer mi s-a parut destul de deplasata faza cu felinarele si cu spanzurarea femeilor adultere dar in acelasi timp nu m-a oripilat deloc. Urmeaza sa ma uit la un film cu arabi care isi cheama toata familia sa isi omoare cu pietre sora sau nevasta pacatoasa si la sfarsit voi exclama “bine i-a facut. a dreacu curva!”

Inca una de asta trista...

Am stat o noapte intreaga sa compun aceasta balada. De fapt ma prinde Corina ca nu-i o piesa originala, bine mah am primit-o si pe asta pe mail eu de fapt am stat o noapte intreaga sa fac rapoarte ca sa urce firma in top.....


Imi place munca, bani de-ar fi
S-aduc in firma zi de zi.
Iubesc biroul, ce-i pe el,
Concediul nu-l iubesc de fel!
De munca mea sunt fericit,
Nimic atata n-am iubit.
Iubesc computerul, fereastra

Iubesc sedintele mai lungi
Cand am in creier cifre, dungi,
Iubesc, va spun acu' din nou,
Sa stau o viata la birou!
Imi place munca, as munci
Mai mult in fiecare zi.
Nu vreau nimic, decat un pat,
Fix in biroul meu bagat,
Langa pc-ul meu cel drag.
Sa pot munci aci non-stop
Pana se urca firma-n top!
Nu vreau nimic, dar am un dor,
Vreau la biroul meu sa mor

Eugenii la toata lumea

"Serverul site-ului de la Ministerul Mediului din Japonia a "crăpat", miercuri, pentru că prea multe persoane au accesat pagina pentru a descărca un formular cu care puteau obţine un hamburger McDonald's la jumătate de preţ" (stire venita pe Mediafax transmisa de Corina pe mail, asta asa ca nu mai fiu acuzata de plagiat)

Ana ma gandeam sa faci si tu ceva asemanator pe site-ul tau berry. Pentru fiecare geanta cumparata dai o eugenie.
Faci si o mare campanie pe bloguri (asa cum a facut Dacia cu logankissfm, nah trebuia sa mentionez si eu aici de campania "noastra") cu niste bannere de astea interactive cu o geanta mare din care ies zeci de eugenii si cand treci pe banner, mouse pointer-ul se transforma intr-o manuta sau o punguta.

Vezi ana daca nu vrei sa fiu the face of berry pot sa ma ocup de marketing.

Curs de perfectionare -soferi bucuresteni

I. Oprirea si stationarea
Poti sa opresti unde vrei si sa stationezi cat vrei, cu conditia sa:
a) nu fie vreun politist prin apropriere
b) sa pui luminile de avarie, daca ai chef. Daca nu ai chef, se tine cont numai de punctul anterior.
II.Prioritatea
In Bucuresti exista urmatoarele tipuri de prioritate:
a) prioritatea de dreapta (optionala) - se aplica numai in cazul in care tu esti cel care vine din dreapta
b) prioritate de tramvai
c) prioritate de camion
d) prioritate de taxi
e) prioritate de smecher. Prioritatea de smecher se obtine prin unul din procedeele "ia-i fata", "baga-te cu tupeu", "taie-i calea" si "ia mai da-l dracului, ca n-o sa stau aici toata ziua". Pietonii NU au prioritate niciodata.
III. Alte sfaturi la fel de utile
Daca vrei sa fii un bucurestean veritabil trebuie sa tii cont de urmatoarele recomandari privind circulatia pe drumurile publice:
* Daca este coada la stop si un sir lung de masini, iti recomandam tehnica "sirului shuntat". In acest scop, mergi pe contrasens pe toata lungimea cozii de masini, pana ajungi la stop si apoi in virtutea prioritatii de smecher (vezi si punctul anterior) reintri in coloana, in pole-position.
* Daca te afli al doilea la semafor, in secunda in care apare culoarea verde, trebuie sa apesi pe claxon, cat mai lung si mai insistent, pentru a-l zori pe mocaitul din fata. Un claxon viguros este expresia unei personalitati puternice deci, nu ezita!
* Pe timp de noapte circula obligatoriu cu faza lunga. Poti folosi faza lunga si ziua, atunci cand mergi cu viteza.
* Daca circuli noaptea si o masina vine din fata cu faza lunga, baga-i si tu faza lunga in fata, de cateva ori, intermitent. Farurile cu halogen dau efecte atat distractive cat si psihedelice.
* Daca inaintea ta se afla cineva cu o masina care merge mai incet claxoneaza-l si baga-i faza lunga in ochi: sa se duca dracului acasa daca are masina si merge ca mortu'. * Folositi claxonul cat mai mult, mai nervos si in mai multe tonalitati.

Berry sau cum sa cari ceva in pas cu moda

Niciodata nu am sa inteleg de ce femeile se chinuie sa care dupa ele valize in loc de genti. Mai vad cateodata niste fete micute, slabute si firave care tarasc dupa ele ditamai gentoaiele. Parca sunt niste scolari in cls a I a, aplecati de spate sub greutatea ghiozdanoaielor. Dar nah eu nu inteleg moda. Dar ce mi se pare ciudat este ca mobilele, mp3playere-le, tampoanele si fardurile se miscoreaza din ce in ce mai mult iar pe alta parte gentile se maresc din ce in ce mai mult. Nu vreau sa imi imaginez cum va fi peste cativa ani. Nu o sa mai avem loc in mijloacele de transport in comun. O sa stam toti ca sardelele in autobuz si o sa intre maxim 10 fete plus genti. Cred ca se va face un etaj special pentru genti.....

Oricum introducerea asta era pentru a celebra lansarea unui site exclusivit cu gentoaie de astea la moda create de designeri super tari. Si da unele SUNT CHIAR UNICAT!


Dati navala la valize la moda!

Cand nu te simti bine in pielea ta

Fur 'An Imaginary Portrait Of Diane Arbus’

Sunt diferite tipuri de piele in care uneori nu te simti confortabil: pielea goala, pielea paroasa, pielea pe care o porti ca pe un acceoriu elegant sau straturile de piele pe care le adaugi pentru a infrunta o pierdere.



Fur este povestea imaginara a unei vieti de artist a Dianei Arbus, recunoscuta in anii 50 pentru portretele sale expresive cu oameni ciudati. Si cand spun ciudati ma refer la pitici, gigantici, oameni fara maini, fara picioare, cu par mult pe ei, cu arsuri pe fata, siamezi etc. Oameni ciudati care ar putea fi normali. Frumusetea si normalitatea fiind in ochii celuia care priveste.









Filmul pastreaza doar cateva detalii din viata reala a artistei restul fiind o poveste, restul fiind ‘Alice in tara minunilor’, versiunea erotica pentru adulti. Filmul e plin de iepuri, tea party, cheite, scari, camarute, usi secrete, poduri….decoruri marca “Alice in tara minunilor”. Iar uneori mai recunosti si cateva secvente din “Frumoasa si Bestia”. Si toata aceasta poveste este transpusa in imagini superbe si expresive. Fiecare imagine din film e o fotografie careia vrei sa ii bati un cui ca sa o atarni pe perete.

Tema filmului este destul de simpla: un artist nerecunoscut care vrea sa iasa din umbra, in acest caz din umbra unui sot de success. Un artist care nu se simte bine in pielea unei femei casnice intretinuta de sot, simtind ca poate sa faca mai mult decat sa gateasca si sa aiba grija de copii.





Si atunci isi inseala sotul cu un ciudat cu par pe fiecare inch al pielii (e o boala dar nu mai stiu cum se numeste) si spre sfarsit se simte bine in pielea ei si ramane si cu o colectie de fotografii remarcabile.

Un film bun cu actori buni (Nicole Kidman si Robert Downey Jr ), regizat bine (Steven Shainberg) dar era loc si de mai bine. Era mai bine daca nu se transforma spre sfarsit intr-o melodrama siropoasa. Dar in acelasi timp, perfectiunea exista doar in ochii spectatorului.