Zici ca e bine, cand de fapt e rau (Flori pentru Chuck)

Te uiti afara si zici ca e bine, zici ca e bine ca e soare si ca nu e furtuna. Cand de fapt e rau. Nu-i bine sa fie soare. Nu-i bine sa ploua. Efectele incalzirii globale ne dau peste cap planurile pe care le-am facut pe o perioada de 50 de ani. Creste nivelul apei, ghetarii se topesc, pasarile isi vor schimba tabieturile lor si vor migra anapoda, ursii polari or sa dea coltul cand ghetarii o sa li sparga sub fund si nu o sa mai poata inota catre altul care e mult prea departe, ghetarii topiti din Hymalaya si Hindu Kush or sa se reverse cu un debit mare in urmatoarele decenii iar unele regiuni or sa ramana fara apa.
Si cand te gandesti ca iarna vroiam sa fie cald. Sau cand era seceta vroiam sa ploua. E clar! Nu e bine cand e bine.

Iti iei masina ca sa scapi de cosmarul din mijloacele de transport in comun, sa scapi de babe care se trezesc cu noaptea in cap ca sa ia leustean mai ieftin cand tu vrei sa ajungi la serviciu, sa scapi de mirosuri, transpiratie si inghesuiala. Iti iei masina ca sa iti fie mai bine, cand de fapt iti e mai rau. Stai cu orele in trafic si mai contrbui si cu niste Co2 la deteriorarea planetei.

Acum o saptamana am gasit un papagal pierdut prin padure. Am crezut ca l-am salvat. Era nemancat si deshidratat. Chuck a mancat o saptamana incontinuu si a dormit. Credeam ca ii este bine, cand de fapt ii era rau. Azi l-am gasit mort cu ciocul plin de resturi de mei. Probabil a mancat prea mult.

In timp ce meditam la acest haiku “zici ca e bine, cand de fapt e rau” mi-am amintit de o carte “Flori pentru Algernon” Daniel Keyes.
Ideea carti mi s-a parut geniala. Charlie, un redardat mintal devine un geniu in urma unui experiment stiintific de crestere a capacitatilor mentale. Algernon este un mic soricel care este supus la acelasi experiment la care este supus Charlie. Cartea este scrisa ca un jurnal personal, incepand cu viata retardatului inainte de experiment si conduce cititorul catre ceea ce se intampla dupa transformarea sa in geniu. In prima parte a cartii, jurnalul infatiseaza un Charlie retardat, care scrie cu greseli gramaticale, expresii de cretin si cu un vocabular sarac iar dupa experiment Charlie incepe sa progreseze incet apoi evolutia sa explodeaza transformandu-l pe handicapatul Charlie intr-un geniu sofisticat, arogant, cu o gandire profunda si neinteles de nimeni. Cunoasterea nu-i aduce decat durere si singuratate, ramanand doar cu soricelul. Pe vremea cand era un retardat, Charlie moronul avea prieteni sau cel putin asa credea el. “E mult mai usor sa ai prieteni daca lasi lumea sa rada de tine” scria Charlie prostul in jurnal iar apoi Charlie geniul scrie : “Oamenii se simt bine in preajma celor inferiori lui. Nimeni nu vrea sa stea in preajma unui om mult mai inteligent decat este el.”

Charlie urmareste evolutia experimentului pe Algernon si realizeaza ca efectele negative apar mai repede decat se astepta. Algernon progreseaza pana la un anumit punct dupa care incepe sa regreseze iar apoi moare. Dureros este pentru el sa inteleaga ca ii este destinat sa moara intr-un spital pentru intarziati mintal. Pentru un moron care stie ca este un moron este mult mai rau decat un moron care nu stie ca lumea rade de el.

Charlie credea ca e bine sa fii inteligent, cand de fapt e rau. Inteligenta augmentata nu este cheia interactiunilor sociale pozitive, fericirii sau a linistii sufletesti.

Iar cartea se termina cu ultima lui insemnare in jurnal:
“I bet Im the frist dumb persen in the world who found out some thing inportent for sience. I did somthing but I dont remembir what.So I gess its like I did it for all the dumb pepul like me in Warren and all over the world”
“Please if you get a chanse put some flowrs on Algernons grave in the bak yard.”