Duşul

As da zece iesiri la bere cu prietenii pentru o masa in familie. Nu
stiu la altii cum e, dar eu cand merg la intrunirile astea de familie am un comportament de maniaco-depresiv. Ma trec toate sentimentele in cateva ore. Incep
mai intai cu un sentiment de revolta: "Aveam atatea de facut in
Bucuresti, atatea planuri mi-au dat astia peste cap!". Apoi
sentimentul de resemnare: " Acum ca sunt aici ar fi bine macar sa
incerc sa ma simt bine si sa profit de faptul ca e mancare buna".
Sentimentul de regret: "Ce bine era cand eram toti! Mi-as fi dorit sa
fie si ea aici". Nostalgia: "Acum zece ani nu ma gandeam la rapoarte
si proiecte!" Dragostea: "Ce m-as face eu fara ei?". Modestia si jena:
"Pai eu ma ocup de ...stii..atunci cand...e ca si cum ai face...".
Regretul: "Da si eu as vrea sa ne vedem mai des!", Regret din nou:
"Stiu ca e batran, stiu ce simte dar si mie imi este greu". Tristete:
"Da stiu ca ea vroia sa fim toti aproape". Resemnare:"Multumesc, nu
mai vreau inca o portie. Ok, mai puneti inca o portie". Afectiunea:
"Foarte buna ciorba!". Lasitatea: "Da, vreau si vin si fructe si
legume si placinta.". Tristete: "Hai ca noi plecam! La revedere!"


Melodia saptamanii: Redhead Blonde-Falling Man

I know what I know
And all I know is that I fell
If only I could walk through the wall
Then maybe I would tell you who I was
Yet I am just a man still learning how to fall